*

Moartea unei natiuni

El era singurul zeu pentru ei, totusi credeau in existenta zeilor altora tot asa cum credeau ca nu au nevoie de acestia.

Cind Darius a venit in balcani, dacii s-au infricosat si au apucat sa trimita soli la zeul lor, dupa practica unora din vecinii lor. Desigur era o nepotrivire intre ceea despre ce au fost invatati de Zalmoxe si acest imprumut. Lui Zalmoxe n-avea cum sa-i placa apucatura si l-a intristat mult, mai ales ca le-a spus sa fie precauti cind vine vorba de contactul cu culturile straine si impactul acestora asupra fiintei lor. Dar nu s-a grabit sa-i fulgere in minia lui pentru ca-i iubea cu dragostea unui parinte care-si iubeste odrasla neascultatoare si cu cit mai mult aceasta traieste in nebunie cu atit mai mult dragostea explodeaza ca s-o aduca inapoi la pieptul cald parintesc. 
Dupa ce Darius a fost alungat de unde venise, dacii au considerat ca solul lor s-a suit la Zalmoxe si a coborit sprijinul lui pe pamint, astfel credinta lor in nebunie s-a intarit. Si asta a fost prima rupere intre daci si domnul lor. Indepartarea rezultat a lasat ca dacii sa cada sub sabia romana si cind au luat de la noii stapini pe Silvanus impreuna cu alte divinitati, Zalmoxe a incetat sa mai existe pentru ei ca odinioara dar mai cu seama ei pentru el.