Incerc sa las ceva pe urma mea. Desi doar scriu ale mele ginduri si trairi, incercari de a intelege lucrurile cu care ma confrunt. Sa le am la zile grele ca o imagine senina pentru gind.
Apoi daca nu-s eu unul singur care m-am trezit, cu o simtire de calator aflat in al sau ratacitor tranzit, parca nepoftit si nedorit, vreau ca ale mele cuvinte sa fie...
-> Pentru eternitate omul e pregatit din moment ce a luat o definitie si nu are cum sa mai fie schimbator.
***
Apoi daca nu-s eu unul singur care m-am trezit, cu o simtire de calator aflat in al sau ratacitor tranzit, parca nepoftit si nedorit, vreau ca ale mele cuvinte sa fie...
-> Pentru eternitate omul e pregatit din moment ce a luat o definitie si nu are cum sa mai fie schimbator.
***
Despre lumea lor dacii au fost invatati de Zalmoxe. El le-a aratat ca omul e o parte dintr-un tot si ca ceea ce conteaza pina la urma este felul in care acesta se va relationa cu restul si mai cu seama influenta pe care o va exercita asupra lumii care a fost prima care la modelat.
Le-a mai spus despre un echilibru intre influentele pe care le consuma si cele pe care le exercita, apoi le-a sugerat sa vegheze asupra alegerilor pe care le fac despre lucrurile care le accepta sau nu.
Sanatatea trupului e puternic legata de sanatatea sufletului si zadarnic se vor aplica remedii spre inlaturarea consecintelor, adica a bolii, cum faceau grecii invatati de Hipocrate, atita timp cit sufletul ramine cu problema sursa. Ba chiar unele remedii sunt mai rau decit disfunctia.
Sufletul pentru ei insemna esenta.
Iar un suflet sanatos pentru ei, dacii, era acela care stia sa limiteze influenta lumii asupra lui la acei factori pe care va sti ulterior cum sa-i administreze in vederea de a raspunde cu o influenta mai puternica.
Adica se vorbea despre realizarea unei circulatii similare apei sau singelui si ca in lipsa acesteia apar ambuteiaje. Un ambuteiaj se contura atunci cind in urma consumului masiv de influente straine, mai ales in cazul lipsei unei atentii la factorii pentru care ne deschidem, se formau presiuni interioare si acestea rezultau in pierderea graduala si a sanatatii fizice.
In afara de aceasta Zalmoxe i-a indemnat sa aleaga reflectarea unei influente bune asupra acelui tot din care sunt parte si care-i formeaza - "Getul care face macar putinul care-i sta in putinta pentru a contribui la crearea unei lumi mai bune, pe acela-l iubesc mai mult decit cel care va schimba multe lucruri sub soare si putin spre mai bine".
Totusi pentru unii era stiut astfel ca daca isi vor face simtita prezenta, indiferent daca aceasta va apropia sau nu lumea de ultimul bine, isi vor intari duhul.
Individul e celula unui organism intreg cu un corp alcatuit din totalitatea indivizilor si fiecare participa la sanatatea sau nesanatatea organismului, chiar si atunci cind nu participa aflindu-se pe unda ascezei.
Asadar toti sunt un singur olar si tot ei sunt o bucata de lut, iar fiecare aparte este o mina a olarului. Mina poate lucra, lucrul minii poate fi bun sau rau, mina poate sa nu lucreze.
Unele minii nu lucreaza ca sunt lenese, altele pentru ca lucrul care-l fac nu e bun, chiar si dupa citeva incercari, dupa care se lasa in jos si nu mai vor sa stie de lucru. Inca se vor considera salvatori ca celule care recurg la apoptoza.
Zalmoxe le-a spus ca el a fost si el odinioara o ceata de oameni sub un cer. Si ca s-a desprins de cerul lui cind oamenii din care e facut au ajuns la capatul drumului lor.
Le-a mai vorbit despre pacat si a tinut sa le arate ca poate fi de doua feluri, astfel sa se poata orienta cind le vorbeau altii despre lucrurile interzise. (1)
Astfel Zalmoxe i-a invatat pe daci sa fie cumpatati si rezervati si ceilalti au spus despre ei ca sunt cuminti.
Dacii nu erau avuti ca alte neamuri, dar pretuiau fiecare lucru de care se puteau bucura si ii deranja mult cind strainii se indemnau sa porneasca peste ei ca sa le ia nimicul cu care se multumeau. Adevarata lor bogatie era in modul cum intelegeau lucrurile si fericirea lor era viata in pace si buna intelegere cu semenii lor. Asta avere aparau cind luptau cu dusmanii. Astfel se intimpla ca atunci cind veni Lisimac, Dromihete, regele dacilor, a făcut un ospat pentru acesta si generalii săi. Ei au fost tratați cu cea mai buna mâncare servită în farfurii de aur, în timp ce geții au mancat modest, în vase de lemn. Si le-a zis: "Daca aveti toate bogatiile acestea la voi in Macedonia, de ce vreti sa veniti la noi si sa ne cuceriti?.."
*
"...Nu luaţi aminte chipul cum mâncăm.
Noi cunoaştem luxul, dar nu-l practicăm.
El dă nevoinţe cari-aduc în viaţă
Griji ce schimbă-n lacrimi orişice dulceaţă.
Cu simplicitatea, prin străine ţări
Nu cătăm prin arme prăzi şi răzbunări.
Însă de ne-alungă Dumnezei şi ţară,
Moartea pentru-aceste nu ne pare-amară.
Ne-apărăm cu suflet, devenim eroi,
Căci nevrând rău altor, nu-l vrem pentru noi!"
(Dimitrie Bolintineanu)